Seara lui Mos Nicolae

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.

    Sa va aduca Mos Nicolae multe daruri !

Sfaturi pentru cei care iubesc cartea

CARTEA este un ospat al gandurilor la care toţi suntem poftiţi în timpul liber.În compania cărţilor nu suntem niciodata singur.Ele sunt gata sa-ti raspunda la orice intrebare.Unele povestesc despre lucruri de demult , altele dezvaluie tainele naturii, te învata cum sa traiesti.
O carte o citesti când vrei , cum vrei şi de cate ori vrei .Acest prieten tacut iti ofera ori de cate ori ai nevoie , raspunsul la fiecare intrebare şi-l repeta cu nesfarsita rabdare , pana ce l-ai înteles.
Cartea este atat de întelegatoare încât atunci cand n-ai înteles-o nu se supara , te aşteapta să revii.

Peisaj de basm - compunere

  Ninge , ninge mereu.Fulgi mari plutesc în văzduh şi se aştern într-un covor din ce în ce mai pufos.Zăpada scânteietoare împodobeşte copacii cu ghirlande şi par ca nişte figurine de zahăr.

  Deşi iarna este cumplită şi viscolul frământă lumea, derdeluşul este plin de copii veseli cu obrajii aprinşi.Casele pitite sub căciuli mari şi albe unt înconjurate de un câmp de cristal.Este un peisaj mirific: covorul moale şi pufos de zăpadă domină pământul care pare mort.Singurele urme de viaţă le reprezintă copii zglobii, fumul care se ridică deasupra caselor şi instalaţiile ce împodobesc străzile , vitrinele şi copacii.Acestea simbolizează sărbătorile de iarnă care aduc bucuria şi iubirea în sufletele noastre.Iarna este ca o zână albă ce soseşte pe meleagurile noastre în sania ei de argint trasă de reni.Ca o adevărată războinică ea pune stăpânire pe pământ.Cerul este posomorât şi trist , iar soarele, prizonier în spatele draperiilor de nori grei şi ameninţători.Iarna aşează peste întinderi o dantelă albă strălucitoare,ţesută mărunt cu miliarde de cârlige şi ace.

   Acest peisaj de iarnă , pare desprinsă dintr-un basm , se întâlneşte tot mai rar şi de aceea este ceva nepreţuit , ceva ce fiecare dintre noi ar trebui să experimenteze măcar o dată în viaţă.

   

Colţ Alb - rezumat

Doi oameni, Bill şi Henry, porniţi într-o uriaşă aventură, aflaţi în ţinutul care se învecinează cu cercul polar, numit "sălbaticul Wild", trec printr-o situaţie disperată. Rămânând doar cu trei cartuşe, ei trebuie să facă faţă atacului unei haite de lupi, care înnebuniţi de foame băgaseră frica în câinii legaţi în ham, care trăgeau o sanie făcută din scoarţă groasă de mesteacăn, sanie în care se afla coşciugul lordului Alfred , care-şi găsise sfârşitul prin acele ţinuturi. Singurul mod de apărare împtriva agresorilor, din ce în ce mai numeroşi, era menţinerea în permanenţă, începând cu lăsarea serii, a unui foc puternic, lupii fiind îndepărtaţi de cioturile sau tăciunii aprinşi, aruncaţi asupra lor. Cu timpul, cercul din jurul focului se strângea, câinii căzând pradă lupilor. Şi Bill avusese aceeaşi soartă, când ieşise din raza focului pentru a îndepărta, cu singurul cartuş pe care-l mai avea ceata hămesită.
? După moartea lui Bill, Henry trebui să facă singur faţă invadatorilor, timp de mai multe nopţi. Ameninţat de colţii fiarelor, acesta lărgi focul şi se ghemui în mijloc, spre disperarea haitei.
? Henry va scăpa cu viaţă, căci o dată cu venirea zorilor se auziră glasurile oamenilor veniţi să ridice sicriul, pe care acesta, după dispariţia lui Bill, avusese grijă să-l ridice într-un copac, pentru a nu cădea pradă lupilor.
? În următoarele patru părţi ale romanului ( cartea are 5 părţi, iar fiecare parte este alcătuită din 5-6 capitole ), scriitorul ne va introduce în lumea lupoaicei Kiche (cea care se apropia cel mai mult de cercul de foc al lui Henry ) ca mai apoi, după ce va da viaţă la "cinci ghemotoaice vii", atenţia să se concentreze asupra puiului cenuşiu, numit de un indian Colţ Alb.
? ? Din momentul ieşirii din vizuină, va începe marea aventură a vieţii lui. Prins de indianul Castor Cenuşiu, Colţ Alb a trăit în tabăra indienilor de pe fluviul Mackenzie într-o permanentă încordare, ameninţat de colţii tuturor câinilor şi mai ales ai lui Lip-Lip, şeful haitei, dar şi de mâinile oamenilor.
? Din cauza foametei, dar şi ca urmare a datoriilor făcute de Castor Cenuşiu, acesta îl va vinde lui Smith Frumosu, în Fort-Yuko, loc unde căutăorii de aur, din 1898, erau în număr mare.
? Bătut în duşmănie de Smith Frumosu, Colţ Alb îşi potolea ura faţă de acesta, ucigând fără cruţare orice câine care era introdus în cuşcă. În urma unor pariuri, în cuşca lui Colţ Alb fu introdus un buldog fioros, pe nume Cherokee. Sfârşitul lui Colţ Alb era aproape, dacă nu interveneau doi străini (Weedon Scott şi Matt) care, ameninţându-l şi lovindu-l pe Smith Frumosu, pun capăt oribilei scene. De acum "se vor ivi pentru Colţ Alb zorii unei vieţi noi, de o frumuseţe necunoscută".
 Cumpărat de judecătorul Weedon Scott, Colţ Alb îl va însoţi pe acesta, mai întâi, la San Francisco şi apoi la Sierra Vista, la proprietatea acestuia. Tratat cu blândeţe, instinctele de fiară i se domolesc. În curând, Colţ Alb va câştiga încrederea celor din jur. El va fi acela care va salva stăpânul în două situaţii : când judecătorul căzuse de pe cal, alertându-i familia, şi când Jim Hall, un condamnat pe viaţă din San Quentin, evadează şi pătrunde în casa judecătorului pentru a-l omorî.
? În urma atacului asupra condamnatului, Colţ Alb se va alege cu trei coaste rupte şi cu un picior frânt. După o lungă perioadă petrecută în strânsoarea ghipsului, Colţ Alb îşi recunoaşte urmaşul, unul din jumătatea de duzină ai căţeluşei Collie.

Toamna - Octavian Goga

 Văl de brumă argintie
 Mi-a împodobit grădina ,
 Florilor de lămâiţă
 Li se uscă rădăcina.

Amurg violet - G.Bacovia

"Amurg de toamnă violet .....
Doi popi , în fund , apar în siluete
- Apostolii în odăjdii violete -
Oraşul tot e violet."

Iarna - Vasile Alecsandri

Plan simplu de idei
1.Tabloul spaţial amplu al iernii.
2.Tabloul abundenţei zăpezii.
3.Tabloul alb al iernii atotputernice.
4.Tabloul însufleţit al iernii.

Reguli respectate într-un comentariu

1.Date despre autor.
2.Date despre operă.
3.Tema operei ( ideea operei centrale )
4.Titlul operei ( valoarea morfologică , semnificaţie )
5.Ideile şi sentimentele exprimate în mod direct , prin intermediul imaginilor artistice şi al figurilor de stil.
6.Structura operei : ritmul , rima , muzicalitatea.
7.Lexicul folosit ( câmpuri lexicale )
8.Concluzii , asemănări cu alte opere.

Iarna - Vasile Alecsandri

Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada
fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.
Ziua ninge Noaptea ninge Dimineata ninge iara!
Ca o zale argintie se imbraca mandra tara.
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete pintre anii trecatori.
Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur in departare
Ca fantasme albe, plopii insirati se perd in zare
Si pe-ntinderea pustie, fara urme fara drum
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.
Dar ninsoarea inceteaza norii fug doritul soare
Straluceste si dizmiarda oceanul de ninsoare
Iat-o sanie usoara care trece printre vai...
In vazduh voios rasuna, clinchete de zurgalai...

Iarna de Vasile Alecsandri ( comentariu )

Vasile Alecsandri a fost un poet , dramaturg , folclorist , om politic.El începe să publice pastelurile în anul 1868.A abordat specii literare din mai multe genuri.Creator al pastelurilor în limba română.Vasile Alecsandri publică , alături de alte poezii în care zugrăveşte peisaje ale patriei noastre , surprinse în diferite anotimpuri.

Poezia Iarna face parte din volumul „Pasteluri” .Pastelul Iarna conturează un tablou în alb, de o mare frumuseţe.

Titlul poeziei este un substantiv comun , articulat cu articol hotărât , cea ce individualizează acest anotimp.

În prima strofă : Iarna apare personificată într-un peisaj fantastic , înspăimântător „cumplita iarnă”, care cerne norii de zăpadă , trimiţând „Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă.” Descrise prin intermediul unui dublu epitet.Poetul surprinde însă , cu stângere de inimă , că această plutire graţioasă se asociază cu atingerea lor îngheţată , care provoacă fiori.Personificarea ţării este sublinită de tresărirea provocată de răceala fulgilor de nea „Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi”.

În strofa a doua : Poetul insistă printr-o repetiţie asupra abundenţei zăpezii.”Zua ninge, noaptea ninge , dimineaţa ninge iară !”Frumoasa ţară , personificată , se îmbracă

într-o „zale argintie” gata parcă de război.Comparaţia accentuează atmosfera de uşoară tristeţe , determinată de trecerea timpului.

În strofa a treia : Concurează peisajul terestru pustiu şi îngropat sub albul zăpezii. Plopii se pierd în zare ca umbre ale vieţii dispărute „ca fantasme albe”.Pe întimderea pustie  lipsită de orice semne ale vieţii  , de unde s-au şters urmele  şi drumul se văd : „satele pierdute sub clăbucii albi de fum”.Doar fumul alb ne poartă cu gândul la singurul semn de viaţă care se păstrează în pustiul de zăpadă.Repetiţia cuvântului „alb”  scoate în evidenţă culoare dominantă a tabloului.

Ultima strofă : Aduce o schinbare în peisajul de iarnă.Tabloul de iarnă până atunci neclintit  , lipsit parcă de viaţă , se insufleţeşte la apariţia saniei care trece peste văi şi al sunetului vesel al zurgălăilor.Poezia se încheie într-o tonalitate amplă. 

 

Concluzia : Poezia „Iarna” rămâne una dintre cele mai fine pasteluri .Imaginea iernii este realizată printr-o băgată paletă de mijloace artistice.

Heidi , fetita muntilor

O fetiţă orfană,crescută pănă atunci de mătuşa ei Dete,este lăsată în grija bunicului,un om ursuz de la munte.Cabana,pajiştea,înalţimile munţilor o atrag pe Heidi,care simte că acolo este adevarata ei casa.Viaţa ei liniştita şi prietenia cu Peter,băiatul care ducea caprele la păşune,sunt tulburate de o călatorie nedorita la Frankfurt.
La familia Sesemann,Heidi este găzduită pentru a ţine companie unei fetiţe infirme,Clara,dar nici oraşul,nici amabilitatea familiei care o găzduia nu pot să-i şteargă amintirile dragi din munţii Elveţiei.
Cu toată dragostea ei,Clara nu-i poate oferi fetiţei din munţi liniştea şi bucuria de acasă.De dor,Heidi devine somnambulă,punându-şi sanatatea în pericol.
De aceea domnul Sesemann îi permite să se întoarcă la bunicul ei,încărcată de daruri pentru toţi cunoscuţii.Cel mai mult se bucură Heidi că poate s-o ajute pe bunica oarbă a lui Peter,pe care o iubea ca şi cum ar fi fost propria ei bunică.
Revederea este emoţionantă,transformându-l pe bătrânul morocănos într-un om plin de optimism şi amabilitate.Medicul din Frankfurt o vizitează pe Heidi,iar apoi îşi anunţă sosirea in locurile fermecate din munţi si Clara,însoţită de bunica ei.
Aerul curat şi hrana sănătoasă o ajută pe fetiţa paralizată să-şi recapete încet puterile ,astfel încât Clara îi provoacă tatălui ei,domnul Sesemann,o adevarată surpriză:îi demonstrează că poate să meargă.

Mihai Eminescu

Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti - d. 15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.^[Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII şi XIX, poetul şi-a asimilat viziunile poetice occidentale, creaţia sa aparţinând unui romantism târziu. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Română.